Vocea Rusiei, despre scandalul stenogramelor: O parte din „servicii” l-a trădat pe Băsescu

Vocea Rusiei, despre scandalul stenogramelor: O parte din servicii l-a trădat pe Băsescu
Publicat: 22/10/2012, 23:44
Actualizat: 30/07/2014, 22:17

Sub titlul „O parte din > l-a trădat pe Băsescu”, Vocea Rusiei scrie luni că „scandalul stenogramelor demonstrează fără echivoc faptul că în România nu mai există un stat funcțional și nici instituții statale funcționale”.

Autorul articolului este de părere că într-o țară în care convorbirile primului ministru, iar apoi și convorbirile președintelui țării ajung să fie publicate în presă se poate întâmpla „absolut orice”.

„Din punct de vedere profesional, există foarte puține lucruri mai umilitoare decât publicarea în presă a înregistrărilor în care figurează șeful statului. Situația este extrem de umilitoare pentru Traian Băsescu, mai ales din cauza imaginii sale de președinte-jucător care de facto conduce serviciile secrete.

Această imagine a fost distrusă, spartă și terfelită de cei care au organizat interceptările și publicarea acestora”, arată publicația citată, care adaugă că „de acum încolo, președintele nu se mai poate baza pe loialitatea necondiționată a serviciilor, loialitate care a fost o parte integrantă a sistemului politic construit de Traian Băsescu”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...